Aliona Moon a depășit imaginația mea și mi-a plăcut. Sper să se califice în primii zece, sau poate chiar în primii cinci, dar nu e necesar să și câștige, tot nu avem unde face Eurovision la noi. Hotelele sunt prea scumpe, nu avem un spațiu unde ar încăpea 20 de mii de spectator și apoi, nu cred că asta ar salva Moldova de criza de imagine și identitate prin care trece în ultimii 20 de ani.
(Și sunt și eu de părere că dacă ar fi așa printr-un miracol să câștige oricum se vor găsi din ăia care vor contesta la CC, la CEDO, la Domnu-n rai)
Tot ce aș vrea eu să obținem noi de la Eurovision este un pic de solidaritate socială, un pic de unitate și respect pentru țara asta, pentru oamenii ei (semenii noștri). Vreau ca sâmbătă seară să ne bată la toți inima în același ritm, indiferent de colțul lumii în care ne vom afla. Vreau ca să îi transmitem telepatic un gând bun Alionei Moon și să o facem să simtă că țara asta e mândră de ea.
***
Puful…despre el se scriu epopee în ultima săptămână, toți îi declară război, îl urăsc, îl amenință. Iar, el, puful, relaxat zboară prin capitala noastră, pretins europeană, se așează alene pe nasuri, gâdilă ușurel pleoapele drăgălașe ale fetelor, intră în adâncurile cavităților bucale, stârnește grețuri, strănuturi, tuse, alergii. Dar pufului (ca și politicienilor) îi este în cot de gâturile noastre, dansează în aer și se adună în cocoloașe imitând zăpada.
Nu mă enervează puful (spre deosebire de politicieni și de pietonii care defilează pe zebră ca și cum pe mine m-ar interesa fesele lor strânse în blugii mulați sau osul stern care țâșnește din cămașa erotic descheiată: ”Mișcați-vă mai repede, cei de la volan tot au treabă!”). Azi, m-a distrat o fetiță de 3-4 ani care alerga după un puf, și care era veselă, și zâmbea, spre deosebire de majoritatea trecătorilor care au fețe înăcrite ca și cum le ești dator cu tot cu papuci.
Apropo, puful spre deosebire de bădărănie, este pentru o perioadă determinată în viața orașului nostru, pretins european!
***
Da, deci despre gay… În general eu nu am nimic cu ei, fiecare iubește pe cine vrea și cum vrea. Dar, ceea ce eu îmi doresc este ca ei să iubească în intimitatea lor, fără să îi văd. Acu câțiva ani, împreună cu Petru Negură a realizat un interviu pentru revista PUNKT cu gay și lesbiene, ca urmare aș puncta câteva lucruri:
- Ei sunt inofensivi (nu latră, nu mușcă, nu zgârie, nu sar în cap );
- Ei nu sunt contagioși (și aici cred că nu e nevoie de explicații);
- Ei au gândire normală (adică, tot merg la școli, fac studii superioare, când mănâncă folosesc furculița, cunosc limbi străine, merg normal, ascultă muzică, au preferințe politice );
- Mie, atunci, mi s-au părut prietenoși și sinceri;
Eu nu știu dacă în gașca mea de amici, prieteni, cunoștințe sunt gay sau lesbiene, nici nu mă interesează, treaba asta cu iubirea este o chestie prea personală ca să fac din asta interes de cercetare, prefer să nu mă întreb și să îmi văd de treabă.
Da, și eu sunt o fire religioasă, cred în Dumnezeu și am orientare sexuală tradițională, dar: nu condamn pe nimeni, pentru că Biblia spune să fim toleranți și să ne iubim aproapele.
Totuși, țin să concretizez, că aș prefera ca parada că aibă loc în altă parte, și aș prefera ca ei să și-o organizeze în intimitate, fără să afișeze în media toate pretențiile și aspirațiile (sexuale) pe care le au.
Încă ceva: aș vrea doar ca în țara noastră, adopția copiilor în cupluri de acest gen să fie interzisă, și asta pentru că o fi fiind eu tolerantă, dar nu accept multiplicarea acestui proces.
PS: Să nu uitați că sâmbătă, Aliona Moon va cânta a treia în ordinea interpretărilor, iar noi trebuie să îi transmitem un gând de solidaritate.
