Căutare

EfrosNatalita's Blog

"Mulţi pierd micile bucurii ale vieţii, aşteptând marea fericire" Pearl S. Buck

Digital Divas 2017 – o provocare!

Vremurile pe care le trăim sunt la mare viteză, aflați continuu pe online, ne construim viețile inspirați de comunitatea din care facem parte, de influencerii pe care îi urmărim.  Astfel, deciziile pe care le luăm zi de zi sunt influențate de oamenii și mediile din jurul nostru, fie în off sau fie pe online. Influencerii au devenit mai mult decât formatori de opinie, fie că vorbim de bloggeri, video-bloggeri sau instagrameri, ei sunt tot mai prezenți și mai populari.

La Digital Divas 2017, scena conferinței și audiența reunesc o mare parte din liderii de opinie din Fashion & Beauty blogging. Anul acesta, pe 17 mai, la Palatul Bragadiru, influencerii dezbat cele mai noi tendințe și prezintă idei și studii de caz pentru cei care sunt deja prezenți sau vor să se lanseze în publishing-ul online.

Un mare noroc dar și provocare pentru mine este să fiue pe 17 mai la Digital Divas precum și la Gala Digital Divas Awards 2017 ca să văd pe viu o groază de oameni minunați, care zilnic crează tendințe, construiesc comunități, militează pentru cauze și schimbă societatea. Evident, pentru noi, cei de,la Chișinău, piața românească este o mare inspirație, așa că dincolo de fericirea de a asculta pe viu influencerii români din Fashion & Beauty blogging, provocarea este de a aplica noutățile pe care urmează să le descopăr.

Printre vorbitorii conferinței vor fi: Stela Toderașcu, care apropo este de la Chișinău, Alexandra Chelu, Matei Dima și Lorena Buhnici. Mai mulți speakeri în puteți descoperi pe site-ul oficial al evenimetului.

Gala Digital Divas Awards oferă recunoaștere celor mai bune proiecte online din Fashion și Beauty pe categorii precum: Young Divas in Fashion Blogging, Young Divas in Beauty Blogging, Best Use of  Photography in Fashion and Beauty Blogging, Digital Diva of The Year, People’s Choice Awards, Best Instagram Account, etc.

Mai multe detalii despre accesul la eveniment și program sunt disponibile pe www.digitaldivas.ro.

Eu voi fi pe rol de blogger ambasador și am să scriu în detaliu despre ce și cum se întâmplă! Urmariti-ma si pe pagina de Facebook sau pe Instagram.

18193384_1355809821164320_1173241368709073077_o

Anunțuri

Și cu internetul ce facem?

Când vine vorba de internet accesibil (fără control) pentru copii îmi vin în cap o groază de întrebări, nedumeriri, mai ales din clipa în care băiatul meu a încept a fi tot mai curios și interesat să se afle în mediul on-line. Apropo, mediu descoperit deja și de fiică-mea de un an și jumătate.

Evident, citind despre pericolele pe care le prezintă, experiențe proaste și recomandări ale medicilor încerc cât de mul posibil să minimizez accesul și să controlez conținutul a ceea ce este vizionat de ei. Fie că vorbim de TV, canale youtube sau jocuri online.

Când ajungi acasă după o zi plină, când mai trebuie să gătești, să calci, sau o groază de alte treburi departe de viața glamuroasă, iar timpul e împărțit pe minute, zici că nu e nimic grav să lași copiii în grija TV-ului sau internetului, așa încât să nu se împiedice prin picioarele tale. Și fiți sinceri/ e, toți facem asta! Dar e de-a dreptul îngrozitor să îți dai seama, la un moment dat, că piciii ăștia dezvoltă o deprindere halucinantă și se pare că le place mai mult acolo, decât în viața reală. Imediat ce am înțeles asta am trecut la o dozare drastică, acum în casa noastră internet e doar jumătate de oră duminica. Iar despre TV se mai fac negocieri și tot ce mi-a reușit este să aleg postul la care privește, câteva desene și doar un pic (30 minute). Acum îmi doresc să excludem definitiv TV-ul, mai ales după ce am descoperit că băiețelul meu este o personalitate extrem de sensibilă, care de multe ori se lasă frapat de personaje și ne-a fost recomandat să renunțăm la stimulatori emoționali de acest gen. Deci am cu ce să lupt în timpul apropiat :).

1437119855_blist6496

photo credit: google.com

Recent am vizionat un video cu câțiva bloggeri și vloggeri de la noi, care îndeamnă copii să fie precauți pe internet, atunci mi-am zis că acest subiect trebuie abordat pe larg, or trăim vremuri în care suntem mai mult on-line decât offline, construim acolo prietenii, relații, carieră și uităm să trăim pe viu. Și aici recomand un site http://siguronline.md  atât pentru părinți, cât și pentru copii / tineri.

Am fost curioasă să aflu ce zice un psiholog despre fenomenul pe care îl trăim, așa că am întrebat-o pe mămica și psihologul de profesie, Anna Comendant ce crede despre accesul copiilor la toate aceste gadget-uri „dătătătoare” de internet:

O să încep prin a informa cititorul despre noul sindrom ATCP (Angered Temper with Choleric Progression), care afectează copii cu vârsta cuprinsă între 1 și 12 ani, și care a apărut ca urmare a absenteismului părintelui din viața copilului. Nu mă refer la abandon, ci anume la absența spirituală și umană, care se resimte în situația în care copilul este lăsat cu tableta, telefonul sau desenele animate de la televizor, iar părinții își văd de treburile lor. Nu cred că internetul e un monstru gândit să ne înrăutățească viața, dar sunt ferm convinsă că mulți, pur și simplu, nu îl folosesc corect. În secolul tehnologiilor informaționale e absurd să recomand izolarea copiilor de tehnologii, că doar nu v-om merge să trăim în pădure?! Dar e important să folosim resursele corect și anume:

  1. atunci când copilul privește un desen animat sau film artistic, părintele este alături de el și îi povestește tot ceea ce rulează pe ecran („uite iepurașul țopăie, e vesel, a venit câinele, iepurele s-a speriat, a fugit” etc);
  2. jocurile pe calculator au o limită de timp și au un scop, e necesar să înveți copilul ce poate „extrage” din acest joc pentru viața reală, să descopere cum arată o regiune dintr-o altă țară și apoi să compare realitatea virtuală cu cea reală; să caute, să vadă dacă un tip sau altul de mașini există în viața reală (deosebiri și asemănări) etc.
  3. evident, dacă cercul său de prieteni urmărește un anumit vlogger sau un anumit canal de YouTube copilul va fi tentat să o facă și el. Tot ce puteți face este să comunicați deschis cu copilul dumneavoastră, să vedeți ce-l captivează, fără prejudecată, fără clasificări de tipul „astea-s prostii”.

Eu sincer cred că în familiile unde există comunicare între părinți și copii, unde se pune accent pe „ce simte copilul meu?” mai mult decât „cu ce se îmbracă copilul meu?” există și o mai mare „securitate pe internet”. În rest, niciunul dintre noi ne e sigur că atunci când face tag pe Facebook, precum că e cu toată familia la o anumită cafenea, nu are un „prieten” care poate să vină să-i spargă locuința.

Observațiile mele de părinte, dar și de adult care se pretinde rațional, punctează câteva momente:

  1. Internetul și statul pe dispozitive e cea mai bună treabă pentru a obține puțin timp pentru noi (adică părinții), mai sunt încă șocată din clipa în care mi-am dat seama că picii mei, unul de 6 și altul de 1.5 ani devin invizibili în momentul în care au acces fie la TV, fie la gadget-uri, așa că am ales să ne avem prezenți copiii în casă cu toată gălăgia la pachet;
  2. De multe ori am ajuns în situația în care nu mai reușeam să controlez ce vizionează băiatul meu, am avut de multe ori situații în care mi-a solicitat permisiunea când era cu bunica acasă, un pic doar să stea, ulterior am înțeles că a dezvoltat tot felul de frici sau preconcepții despre anumite lucruri uitându-se la chestii dubioase (aici e vina mea!!!). Am renunțat definitiv la laptop, tabletă, jocuri online pe telefon și am înclocuit cu acuarelă, autocolante, călătorii pe glob, ghicitori, gătit la bucătărie, campionatul de strâns jucării;
  3. Ei pierd contactul cu viața reală și dezvoltă preconcepții care le crează probleme de percepție a vieții, de multe ori încearcă să reacționeze ca într-un desen / sau joc și mare e dezamăgirea când nu funcționează, așa că am ales să trăim viața reală, am inventant niște parole ale noastre, ne mai jucăm de-a Super Invincibilii, dar ne batem doar cu perne;
  4. La petreceri cu copii joaca dureză cam 25 la sută din tot timpul, restul timpului îi vezi cuibăriți într-un colț, unul peste altul, uitându-se prin telefoane – de ceva vreme nu mai dăm acces la telefon, deci la petreceri ne maimuțărim, dansăm, ne rupem în figuri, orice numai nu internet;
  5. Vorbește cu limbajul personajelor, iar dacă la început părea haios, am ajuns la momente enervante, ei bine, am încercat să reacționăm adecvant, or ne dăm bine seama că e și vina noastră aici și acum pentru fiecare cuvând corect plasat în context, fiecare replică inteligentă avem un sistem de bonusuri oferite care la final de săptămână se schimbă pe înghețată sau alte bunătățuri ce trebuie consumate câte puțin;
  6. Copii imită părinții, acasă nu mai stăm pe telefon niciodată. În rest, pe calculator doar după ce adorm copiii, la TV minim posibil. Eu, personal, am renunțat la TV de multă vreme și, brusc, viața a devenit mai frumoasă!

Evident, nu putem să ne ascundem de mediul online, nu putem interzice, dar cu siguranță putem norma, putem oferi explicații, or ceea ce îl învăț eu pe băiatul meu acum este că internetul este o sursă imensă de curiozități, important este să le alegi pe cele potrivite pentru tine. Și da, cel mai important, nu îl las singur să descopere curiozitățile, îi sunt alături ca să îl ajut să interpreteze corect.

Aveți grijă de voi. Treceți pe offline și protejați-vă copiii!

Autosuficiență sau dependență, ce alegem?

Pentru prima dată am auzit acest termen într-o carte, nu una oarecare și semnată de Dr. Brene Brown al cărei titlu este „Am crezut că-i vina mea / Dar nu era”. O carte despre cum să deschizi dulapul cu scheleți și să faci ordine acolo, fără să porți mănuși. Adică, să te privești pe dinăuntru și să refaci tot ce este cu fisuri sau să te lepezi de tot ce trezește rușine. Printre rândurile acelei cărți am descoperit un termen nou și nu prea, dar care îmi păruse extrem de potrivit pentru etapa pe care o traversez – autosuficiența.

Și ca o fată curioasă ce sunt am dat un serch în google.com ca să vă ce mai zic și alții despre această noțiune pretențioasă. Portalurile religioase sau blogurile din această nișă condamnă termenul catalogând-ul dretp punte către mândrie  / aroganță. Pe de altă parte, platformele de dezvoltare personală și lidership explică termenul ca fiind propriu acelor persoane care au dezvoltat respectul de sine, care nu sunt dependente de alți oameni sau circumstanțe. Destul de banal, dar extrem de important. Apropo, această interpretare era și în cartea pe care o menționam mai sus.

rau-de-inaltime

Cert este că ajunși la 30 și peste e cam vremea să ne simțim autosuficienți și nu mă refer nici o secundă la egocentrism sau narcisism, nici măcar la încremenirea în zona de confort, așa cum descifrează unii acest termen. Mai degrabă, zic, autosuficiența vine la pachet cu conștientizarea propriei valori, cu acceptarea propriei persoane așa cum ești, fără a clădi așteptări exagerate sau a-ți incrima tot felul de nereușite. Autosuficiența, după mine, se asociază cu liniștea și armonia de după o furtună, un fel de pace cu sine, fără de care nu poate trece la următorul nivel. Ei bine, care o fi următorul nu zic aici, e temă vastă pentru altă postare pe blog.

Totodată, mi-am dat seama că am în preajma mea o groază de oameni care luptă să găsească această limită de autosuficiență și să se împace cu sine. Așa precum, am și oameni aflați pe câmp minat, trăind agonia pretențiilor continue, mai puțin către propria persoană și mai mult către cei din exterior. Un soi de oameni cronic puși pe nemulțumiri, neîmpliniri, în căutare de vinovați. Am zis că e cazul să scap de ăștia din urmă, îi las doar pe cei de care mă leagă încâlcite fire de rudenie.

Când vine vorba de autosuficiența femeilor treaba se complică, chiar dacă în ultima perioadă tot mai des întâlnesc semene în căutare de sine, care își dedică timp pentru filosofii cu sau fără vin, e o chestie de tradiție probabil, când femeia se simte dependentă de niște circumstanțe, eventuali soți, opinii publice, ritualuri, etc. Odată cu emancipare  au tot invadat piața tot soiul de influențe, uneori demonice, sub forma de coaching, trainnig-uri, dialoguri face to face…sau de grup, dar de cele mai dese ori la baza acestor chestii stă treabă de marketing, cu interese mercantile bine calculate. Iar chestia asta cu autosuficiența vine cu maturizarea, cu înțelegerea propriei persoane, cu multă lectură pe subiect, filme și timp dedicat cunoașterii lumii și cunoașterii de sine, ei bine, și poate în combinație cu un psiholog, fie plătit în ore de consultație, fie vreo amică gata să dea o mână de ajutor.

Cert e doar că odată atins pragul autosuficienței nu mai suntem pisăloage, nu mai cicălim iubitul, nu mai avem așteptări aberante de la copii, nu mai nividiem amica care e tânără, liberă și are cu vreo 10 kile mai puțin, nu mai măsurăm fericirea în numărul de boarfe adunate sau în numărul de pahare răsturnate pe gât în club. Ei bine, că nu neapărat ne cumințim, dar devenim integre, și cum citisem acu o sută de ani la Pavel Coruț, devenim femei întregi (la cap și nu doar) :).

E o experineță grea să ajungi a te simți autosuficient, e nevoie de zile în șir de muncă cu sine, or aici e marea competiție și probabil, cea mai valoroasă victorie e tot aici.

Descoperiți-vă și învățați să fiți autosuficienți!

Ordine și organizare sau metoda KonMari

Foarte banală această combinație de cuvinte, tipică oarecum pentru luna ianurie și pentru noua agendă care își așteaptă cursul de evenimente într-un an întreg. Evident, pornind de la obiective și liste cu „must to do…” desenăm în minte pașii pe care vrem să îi realizăm în anul care începe. De la un om la altul planurile pot fi mai ambițioase, dar multe dintre ele se cam risipesc pe la mijloc de martie, desigur  nu se referă la toată lumea 🙂

Așa începe și 2017 pentru mine, cu o groză de proiecte în cap, liste de obiective pe termen scurt sau lung, analiză SWOT și 5 lucruri pe care să le deprind în primele 6 luni, mai ales că ianuarie mi-a asigura și o vacanță în care eu cu mine am stat la sfat și am tot pus la cale ce e de făcut. Dar ca să vedeți unde am ajuns am să pornesc un pic mai de devreme istoria, de prin decembrie. Deci, prin decembrie mi-am zis că marele obiectiv al lui 2017 va fi cât mai multă lectură, că după aia pe restul le iau la pachet, dar uite cititul e marele secret care stă în spatele norocoșilor din toată lumea. Desigur mi-am făcut o listă, am tot vânat recomandări, dar cel mai important mi-am și completat  raftul cu cărți din 2016 cu câteva titluri comandate pe elefant.md (apropo, cea mai faină sursă pentru achiziții de carte).  Una dintre acele cărți a fost Magia Ordinii (Senzaționala metodă japoneză de a-ți elibera și organiza casa) a celebrei Marie Kondo, cea care merge peste tot în lume pentru a ajuta oamenii să îți curățe casa.

oyl

 

Vai ce banal pare, tot frumos ambalat de marketeri ingenioși și vândut mulțimii stupide – așa ar zice un bun amic de-al meu  pe care l-am rebotezat Toma Necredinciosul.  Ei bine, cartea asta simplă ca și mesaj la început, te face să gândești mai pe la mijloc cum stai tu cu deriticatul și aranjatul în spațiul personal. Eu sunt din acea categorie de oameni care mai las dezordinea uneori să-mi umple masa/casa zicând că e un fel de „haos creativ”, dar pe naiba, în acele zile/perioade sunte extrem de frustrată și iritată, păi se pare că vine totul de la lipsa de ordine. Apropo, când zic ordine nu mă refer la pardoseli imaculate și sterile, mai mult e despre revizuirea lucrurilor care ne înconjoară și renunțarea la acele obiecte care nu ne inspiră bucurie. Pentru tocmai acesta este principiul KonMari, să scapi de tot ce nu aduce bucurie.

Așa dar, în cartea sa, Marie Kondo motivează la curațarea spațiului personal de acele obiecte ale căror utilitate a dispărut, or dacă un obiect te-a bucurat în momentul achiziționării, iar ulterior l-ai și uitat în debara, nu mai e cazul să îl păstrezi, el și-a consumat destinul și te-a fericit deja.

Cel mai important este să sortezi în funcție de categorie și nicidecum de loc. Or, eu m-am prins că aveam aceași categorie de obiecte în 3-4 locuri prin toată casa: cărți, prosoape, veselă. Și ce-ar fi dacă obiectele ar fi sortate după categorii, un singur loc pentru toată vesela din casă și pe loc se făcu lumină 🙂

Tot Marie Kondo recomandă să începem renunțatul la cele netrebuincioase utilizând pricipiul „ce-mi inspiră acest obiect” dar nu superficial, ci mai degrabă simțind vibrațiile inimii, făcând contact cu casa și obiectele din ea, sună cam straniu, dar funcționează pe bune. Or, tot ea zice că deriticatul este un eveniment special, și odată făcută ordinea ca la carte nu va mai fi cazul să-ți consumi timp pe asta. Deci asta era ideea fabuloasă care m-a mișcat 🙂

O idee genială din această carte suna cam așa „nu arăta familiei tot la ce renunți” și explicația e simplă de tot, după ce am adunat prin casă vreo 4 saci de 75 litri cu lucruri care nu-mi mai aduc bucurie a dat mama peste mine. Cu ochii mari a întrebat ce urmează să se întâmple cu atâta avere, i-am zis că merge tot la gunoi și evident, mama a început să revizuiască tot și să condamne acțiunea mea de mare curățenie drept risipă și iresponsabilitate. Vezi tu, atâtea lucruri bune, care ar mai putea fi utilizate: câteva bluze nepurtate de-un secol, umbrele vechi chinuite de vânt, tot felul de hârtii uitate și îngălbenite, năsturei, acușoare, bibelouri ciobite sau o grămadă de alte nimicuri care îmi invadase spațiul. Partea cea mai bună e că am fost suficient de determinată, iar sacii au ajuns la groapa de gunoi.

Un capitol aparte din carte este dedicat organizării și depozitatului, nu am să vă povestesc cum să împăturiți hainele după metoda KonMarie, puteți găsi video suficient pe youtube.com, dar pe rafturi unde îmi încăpeau (destul de straniu) 12-14 piese, acum îmi încap 30.

Alte două idei minunate desprinse din carte se referă la ordinea bine făcută care ne transformă viața și ne luminează calea, or spațiul eliberat de tot felul de piese inutile devine pe loc mai aerat, mai luminos, debordând libertate și creativitate. Iar viața adevărată începe după ce faci ordine, pentru că procesul ăsta de ordonat spațiul personal te ajută să ordonezi și gândurile, să rneunți la amintiri care nu-și mai au rostul, la oameni și relații care s-au consumat, la emoții care te-au răvășit și este un exercițiu minunat pentru început de an.

Eu încă nu am încheiat marea ordine, abia depozitez totul în cutii pentru că în scurt timp îmi schim locuința, iar aia nouă va fi extrem de organizată. Și da, haosul e minuat dacă e într-o casă / viața organizată.

Cartea o puteți comanda aici.

Making of #Social Media Bootcamp sau despre oameni

Atunci când a pornit idea #primului Social Media Bootcamp știam sigur ca tot va fi despre oameni și pentru oameni. Pentru că anume oamenii sunt cei mai valoroși și asta e certitudinea mea din toate timpurile, studenții mei de la USM pot confirma asta.

Ei bine, pe durata pregătirilor, preț de 4-5 luni am tot întâlnit oameni buni (uneori mai puțin, dar nu despre ei e vorba) care au crezut în vibrațiile noastre și cu certitudine ne pot fi prieteni pe mai departe.

30355683953_201f45faaa_k

Dar să povestesc mai de la început, pornind de la acei oameni care au făcut visul să prindă aripi și zbor.

Eliza Frunză, cu o super experiență de comunicare prin internaționale, Eliza mă tot suportă de vreo  8 ani clădind alături vise și cetăți. Ea e tipa calculată, se pricepe la bugete și cifre și e super pragmatică chiar dacă nu vrea să recunoască uneori.

13987471_10154351900147383_8666315340145333329_o

Ana Trifan, profa cea mai profă dintre noi două, atentă la ce zice și cum zice și care mai tot timpul vine să dea o mână de ajutor când simți că iaca, iaca pici.

15109609_1149169618513125_5235597644360043320_n

Adriana Cotovan, studenta mea de odinioară, acu colegă full time la job și mai nou parteneră de proiecte, ce să zic, cu super potențial și nervi de fier.

11013512_1035565156457494_8138654812489259558_n

Dincolo de cele 3 fete și eu, umila, Social Media Bootcamp mai are o groză de oameni pe care îi veți cunoaște mai jos, dar fără de ele nu s-ar fi întâmplat nimic, or cafelele la 7 dimineața, la Tucano și bomboanele din foișor sunt cele mai calde amintiri din ultimile 4 luni. Asta fără să povestesc de injurii, nevri, chat-uri kilometrice și promisiunea că data viitoare va fi mai organizat.

Oamenii de dincolo

Sunt oamenii din afara cortinei, oameni care au crezut în proiect și care au devenit parte al acestuia la un moment dat.

Primul este Cristian, Cristian Manafu, și zic primul pentru că vreo 2 ani am tot vorbit despre cum se poate face, când și de ce, pe care îl urmăresc de alții vreo 5 ani și l-am ascultat la conferințe în România, îi citesc blogul și am fost sigură că poate oferi maxim suport. S-a întâmplat, echipa sugerată de el a fost formidabilă, fiecare dintre ei a excelat și a oferit maxim cât se putea publicului de la Chisinau: Monica Jitariuc, Cristian China Birta, Alexandru Negrea, Raluca Duță, Ionuț Munteanu sunt cei mai buni!

Andronic Ludmila – „seniorul” PR-ului moldovenesc, s-o fi săturat de mine și toate mesajele mele, dar până la capăt a crezut că va ieși ceva bun, aș prefera s-o consider mentor și ea știe asta.

Alexandr Bejenari – șefu´ meu de la PARC, extrem de răbdător în toată perioada asta și bun partener atunci când a fost cazul.

Ar mai fi o groză de alți oameni începând cu gazda de la Costești și încheind cu operatorul de la bancă – care au răspuns politicos la sutele de apeluri, rugăminți și întrebări.

 

Speakerii din MD

Luați pe rând i-am redescoperit așa frumos la #SMBC.

Când i-am abordat prima oară priveau cu atâta neîncredere, oare ce-o să mai iasă și din treaba asta se gândeau ei, dar sigur și-au schimbat opinia.

Sorin Bălănel, Olga Radu, Constantin Sarcov, Alexei Burciu, Doina Babcinschi, Diana Mocanu, Svetlana Matvievici, Diana Guja, Elena Zgardan – aboslut toți sunt fenomenali și grație lor piața noastră de comunicare are șansa să devină una extrem de bună!

Super gașcă

Ce emoții aveam când intra lumea să facă chek-in, mi se păreau extrem de mulți și sala extrem de mică. Iar când frânau prezentările ne venea să intrăm exact în gaura de șoareci, însă publicul a fost o super gașcă caldă, prietenoasă și extrem de binevoitoare. Ce mai, am avut cel mai tare public!

15204256_1554940667853271_1440478000_o.jpg

Vise desenate în caiet

Despre vise aș putea povesti o veșnicie, am învățat să visez în culori și totul se întâmplă. Cu siguranțăne dorim o ediție viitoare, mai multe ediții, mai multe evenimente și sigur se va întâmpla. Acum evaluăm feedback-urile, adunăm lista de lecții învățate, punem pe masă adevărurile despre ce a reușit și ce nu, și proiectăm viitorul.

images

Nu uitați: #inpire #empower #succeed

Primul Social Media Bootcamp

Mă tot gândeam ce ne lipsește la Chișinău pentru a fundamenta o industrie de comunicare solidă, încercările dispersate de a face evenimente tematice, de a ne aduna pe ici colo discutând despre trend-uri și inovații fac bine, dar fiind lisite de periodicitate clară nu duc la nimic.

În același timp sunte la câteva ore / minute distanță de industria românească d eon-line și comunicare care abundă de creativitate, evenimente de nișă, campanii și premii internaționale, ba mai mult e piața unde în fiecare zi se tot întâmplă ceva uimitor. Pe de altă parte avem Ucraina la fel de dinamică. Deci și noi ar trebui să prindem ritmul și să consolidăm o comunitate durabilă și pusă pe lucruri mari. O comunitate de oameni de PR, advertising, marketing, social media influenceri, bloggeri, vloggeri și tot pachetul așa încât să livrăm maselor campanii și subiecte veritabile.

Dacă e să revin la piața românească ei se tot trec prin camp-uri, conferințe, workshop-uri și atunci inspirați de ei ne-am gândit să organizăm primul Social Media Bootcamp.

La 18-19 noiembrie adunăm multă lume creativă și activă pentru a sta preț de 2 zile în afara Chișinăului, la Complexul Turistic Costești. Se va discuta despre tendințe, despre cum gestionăm conținutul în social media, despre real time marketing și crizele la mare viteză, despre creativitate și strategii, iar în ziua doi despre bloggeri și branduri. Vor fi panele duet, unde bloggeri vor împărți micorfonul cu companiile și vom poveste despre armonia dintre ele sau de ce nu merge.

Speakerii sunt diferiți și extrem de buni în ce fac, vedeți mai jos lista lor.

all-3

Partenerul evenimentului este EFES Vitanta și în jurul focului de tabără se va bea bere Chișinău și cidru Gold Leaf.

658x0_chis

La primul Social Media Bootcamp va fi  interactivitate, lucru în echipe, bună dispoziție, multă comunicare și antrenament.

Ascultați-l pe Chinezu’ și aflați de ce să veniți la #SMBC.

 

 

Și tu…îți iubești job-ul?

Am făcut de curând un experiment. Am numărat preț de câteva zile oamenii zâmbitori din calea mea, fie dimineața sau la prânz, fie seara după job, iar cifrele sunt de-adreptul triste, deci în 3 zile de experiment și cam 45-50 oameni ieșiți în cale doar vre-o 4 zimbete autentice. Trist, nu?

aaeaaqaaaaaaaanvaaaajdcymteyyjrhlwnlmjytndq3zs05owe0lwixnzc2m2vkyzfjnw

Ei bine, mi-a dat în cap acest exercițiu după ce citisem că agenția bucureșteană WebDigital a trecut la 4 zile de muncă din 5 pentru a spori șansa angajaților să se bucure de weekend, să acorde timp vacanțelor scurte care să îi inspire, să le lase timp pentru creștere personală. Premiera în acest sens o au suedezii, car eprin lege au trecut la norma de 6 ore lucrătoare, asta pentru a reduce din anxietatea și lipsa de entuziasm a angajaților și pentru a lăsa spațiu pentru a-și satisface anumite nevoi. Ei bine, într-un an experimentul suedez a demonstrat că eficacitatea angajaților depinde de starea lor de bine (o știam toți) iar randamentul financiar al companiilor nu neapărat  de orele de muncă (și aici mulți întorc din nas).

Angajații sunt forța motrice a unei companii, garantul succesului și atunci când acest garant este cronic nefericit, nemulțumit, anxios și frustrat nu putem miza pe eficacitate și performanță, iar managerii nu pot asigura deplin confortul angajaților doar prin motivare financiară. Or, banii la un moment anumit nu mai sunt elementul cheie în parteneriatul cu angajații.

Pentru a motiva angajații este necesară aplicarea corectă a intrumentelor comunicării instituționale interne și a-i determina să se simtă parte a unui proces cap-coadă.  De multe ori aceștea neavând claritate în ceea c eprivește fișa postului, mai sunt debusolați de tot felul de ad-hocuri car eintervin în rutina lor zilnică și trăiesc deziluzii totale. Or, aici e de datoria managerului să înțeleagă că fiecare angajat vine cu un bagaj emoțional și că înainte de a fi un executor el este Om.

Forma ideală de colaborare dintre companie și angajat este atunci când cel din urmă devine Ambasadorul celei dintîi. Un Ambasador veritabil, care crede îm misiunea companiei pe care o reprezintă, îi cunoaște viziunea pe termen lung și mai și muncește pentru atingerea obiectivelor.

Evident că la job vii de bună voie, urmărind pe de o parte beneficiile personale, pe de altă parte responsabilitatea colectivă, vii pentru ca așa se face, pentru că vrei să progresezi, pentru că ai ce da omenirii. Pe de altă parte, angajatorul e cel care dă cu banul dar e și cel avantajat când are echipa de profesioniști, asta îi crește cifra de afaceri și durabilitatea companiei. Deci, beneficiile sunt și trebuie să fie 50 la 50, iar starea de bine trebuie să facă parte din rutina ambelor părți.

Uneori totuși se scapă din vedere anumite detalii, angajatorii exagerează fie cu atribuțiile delegate fie cu lipsa de motivare, angajații sunt superficiali și starea de zen dispare. Despre instituțiile publice nici nu mai apuc să vorbesc, acolo cota de apatie depășește cu mult normele acceptate de știință, iar funcționarii sunt de cele mai dese ori pe rol de roboți care execută în silă niște procese lipsiți de viziune, și doar o primă în semetru mai adauga nițel entuziasm.

O zicală tipică națiunii noastre spune că „peștele de la cap se strică” o fi adevărat, or am toate certitudinea că liderii, conducătorii de echipe, îia care sunt neformali, care inspiră și pot motiva la escaladat munți (la propriu și la figurat) sunt cei care reușesc să adune succes.

14344349_1444525385564915_6510331905062452301_n

Despre altele revin tot aici, în timp scurt…se pare că mi-am găsit nișa.

Scrisoare către fiul meu

Dragă fiule,

Când scriu această scrisoare tu ești prea mic să înțelegi cum funcționează lumea și prea naiv. Te privesc cum desenezi, azi de ziua ta, după ce ai despachetat cu multă zarvă toate darurile primite, după ce ai suflat în lumânări și ți-ai pus dorințe. Te privesc și știu că în tine crește bărbatul pe care mi l-am visat eu, și da, semeni mult cu tatăl tău.

Fiule, 6 ani sunt puțini pentru a percepe viața, dar suficienți să începi să te bucuri de ea. Și tu te bucuri, așa cum doar un copil o poate face, cu zâmbetul sincer, cu inima deschisă și plin de curiozitate.

Dragul meu, îți doresc să rămâi așa, curios și ghiduș, să iai viața ușor, să nu te complici pe loc drept, să nu încerci să satisfaci aparențele și să nu trăiești de dragul altora. Fii tu, oricând, oricunde. Nu îți fie frică să simți, să plângi și mai ales să iubești. Să știi că viața este o călătorie, nicidecum o destinație, așa că trebuie să te bucuri de proces.

Să crezi în oameni, dar să îi alegi, să nu te înconjori de oameni suspicioși și cronic nefericiți pentru că riști să te molipsești, dimpotrivă să-ți faci prieteni veseli, deschiși și care cred în Univers, așa veți putea cuceri lumea împreună.

Să crezi în tine, tu ești cel care poate decide cum decurge viața ta, să crezi în forțele tale, în puterea minții și în intuiție, să îți asculți inima,  ea nu minte, iar vibrațiile ei sunt cele mai sigure informații pe care le vei deține vreodată.

Să nu uiți de unde ai pornit, niciodată. Oamenii din mahala, vecinii, părinții ei sunt trecutul tău și trebuie să îți păstrezi trecutul pentru a putea avea rădăcini, iar rădăcinile te vor face statornic. Un bărbat statornic este unul vrednic de încredere. Fă așa ca lumea să aibă încredere în tine.

Ține minte, cea mai importantă persoană din viața ta ești chiar tu. Asta nu e egoism, este respect de sine. Să îți respecți crezul, gândul și corpul. Să îți urmezi cu ambiție și dedicație obiectivele. Să fii ferm în gândurile și valorile tale. Iar corpul tău este gazda ta aici, pe pământ. Să păstrezi această gazdă curată și echilibrată. Asta te va face puternic și împlinit.

Să iubești. Cu toată inima. Iar dacă într-o zi va trebui să te desparți de cineva să nu fii mișel, să privești în ochi, dacă va fi cazul, să îți ceri iertare, dacă nu, să lași loc de bună ziua. Absolut niciodată să nu vorbești de rău pe cei care i-ai scos din viața ta. Lasă timpul să vorbească. Tu – fii bărbat.

Să poți să plângi. Să nu îți fie frică să fii uneori vulnerabil, asta nu te face mai puțin bărbat, în schimb confirmă că ești om. Plângi, e atât de ușor după aia.

După ce ai plâns și ți-ia tămăduit rănile sufletului să zâmbești, dar nu doar cu fața, ci cu tot sufletul, și crede-mă, dragul meu, atunci problemele vor dispărea.

Nu uita să fii ferm în tot ce decizi, să iai atitudine în oricare situație, să dai binețe tuturor și să poți să te ridici ori de câte ori te va îngenunchea destinul.

Eu cred în tine, în puterea ta de a cuceri. Tu ești micul super erou, care într-o zi va fi campion adevărat, îți vei învinge propriul caracter și cu fiecare zi vei fi mai bun.

Mama te va iubi oriunde vei fi tu și va învăța să aștepte, dacă va fi cazul!

Cu drag, mama.

14 septembrie 2016

letter-of-intent2

Provocarea celor 116 zile (o nouă încercare)

Pur și simplu am luat calednarul și am numărat câte zile mai sunt până la trecerea dintre ani, asta după ce dădusem o raită prin suflet și l-am găsit înămolit. La toți se mai întâmplă, dar mai ales la o femeie, care a mai și născut, împarte casa cu jobul și vrea să fie mereu prima, treaba cu competiția mi se trage de-acasă.

E musai să ajungi în așa punct (aproape mort) ca să te apuci să numeri zilele, kilogramele, contactele pierdute și visele îngropate la margine de viață. Și când te gândești cât optimism debordam acu câțiva ani, dar măritatul (chiar dacă are o grămadă de plusuri) și toată rutina care vine la pachet cu inelul de pe deget m-au cam pus pe burtă (și pe șolduri un pic, pentru echilibru).

Deci, la mijloc de noapte, după ce cu ochii mijiți de somn am numărat una cu una zilele din calendar  -decis, acu producem schimbarea, acu și gata, că nu mai e unde să întindem coarda.

Așa ca să notați și voi apo să mă luați cu mișto, din 7 septembrie sunt pusă pe echilibristică culinară și experimente care să aducă fericirea la ordinea zilei. Or, știți și voi, tot începe din cap, iar al meu a cam adunat păianjen în ultima vreme, așa că începem marea curățenie.

Și de azi am pornit cu o lectură motivațională, unii le consideră apă de ploaie, dar niciodată o lectură în plus nu strică așa că după o raită la Bookfest am umplut geanta cu Dale Carnegie și primul titlu din cursa de lecturi pentru inspirație este Lasă grijile, începe să trăiești. Cam hazliu Carnegie ăsta, nu știu cum e să te lași de griji într-o țară ca asta, dar mă opresc aici, pentru că și bocitul ( a se citi: jeluirea) se anulează din repertoriul meu verbal.

Despre carte scriu altă dată, acu să știți că următorul pas întreprins este că am declarat verde pentru marea curățenie, am 10 zile la dispoziție ca să scap de tot ce e vechi, uzat și nefolositor. Am luat drept reper articolul Dianei Cosmin și cartea Marie Kondo ,,The Life-Changing Magic of Tidying” . Merg mâine prin oraș să caut cutii pentru a depozita intelligent tot, iar în câteva zile, când plec spre București, evident dau pe la Ikea și atunci vin cu poze.

change-your-life-1

Planul e simplu.

Ordine în lucruri și gânduri.

Ordine în relații și priorități.

Ordine în corp și minte.

Fericirea ca mod de viață.

Urmăriti-mă aici!

 

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: