#Jurnal_de_Campanie: Administrația Publică Locală între ciocan și nicovală

În cel mai scurt timp la rampă vor ieși toți candidații pentru locale, unii deja și-au anunțat intenția, alții încă mai ascund fețele după nehotărâre. Bătălia cea mare se va da pentru capitală, dar cu siguranță, nu cad în cote de interes nici localitățile din țară, fie orașe sau comune.

Eu mi-am început activitatea prin a selecta echipa de consilieri, la început mi-am pus întrebare cum ar trebui să fie cei care vor accede în consiliu și care trebuie să fie criteriul se selecție? Mi-am elaborat o schemă de selecție care presupune:

  • Profesionalism și domeniu de expertiză
  • Verticalitate în acțiuni și decizii anterioare
  • Intenții progresiste pentru comună
  • Capacitatea de a interacționa cu oamenii și de a le reprezenta interesele

Dar problema care mi-a apărut în față a fost necunoașterea și neînțelegerea cu funcționează administrația locală. Evident, doar nu ne naștem învățați!

De aia am decis să explic niște chestii esențiale, pe care unii consilieri sau funcționari nici după ce trec prin instituția primăriei nu înțeleg.

  1. Administrația Publică Locală (APL) funcționează în interesul comunei / localității pe care o reprezintă. Asta înseamnă primar (care este ales local), consilieri (care sunt aleși locali) și funcționari din aparatul instituției, plus serviciile adiționale, precum: grădinițe, întreprinderi comunale. Detalii găsiți în legea cu privire la statutul alesului local.
  2. APL administrează bugetul local, bunurile și patrimoniul local, având obligația în mod transparent să informeze despre tranzacțiile care se realizează. Detalii găsiți în legea cu privire la administrația publică locală.
  3. Bugetul APL se formează din mai multe surse, pentru că detaliile financiare sunt multe și mărunte, am să încerc să explic în termeni generali: bugetul de stat (transferuri cu destinație specială + transferuri generale) + bugetul local (care se formează din impozite, taxe locale, vânzări, etc.). Planul pentru gestionarea acestui buget în elaborează funcționarii din primărie, cu implicarea șefilor de instituții și este aprobat în ședință, de către consilieri.
  4. APL poate și este încurajată să consulte locuitorii pe probleme de tranazacții de anvergură, pe probleme de proiecte mari, pe intenții de modificări care vor viza comunitatea.
  5. APL nu este SRL, nu este fond de susținere socială, nu este sursă de creștere a veniturilor individuale, nu este colhoz sau gașcă de rubedenii. APL este instituție cu putere juridică, care gestionează bani publici și care e obligată să funcționeze exclusiv în interesul oamenilor pe care îi reprezintă.

Asta ar fi niște repere generale, dar legea explică expres cum funcționează lucrurile și cum trebuie să se comporte un ales local din moment ce își ia mandatul.

how-to-spot-a-good-manager

 

Viitorul primar? Între Trump și Mandela

Veșnici s-a născut la sat, spunea Blaga. Dar, din păcate, satul moldovenesc este la piciorul broaștei, spun vorbele și faptele ( n.a. realitatea). Sigur titlul vi s-a părut deocheat, sau altfel zis intrigant, dar în acest titlu este un mare adevăr. Acum o luăm pe rând, încetișor, faceți-vă comozi și dedicați 7 minute acestui text.

Comuna Pașcani, cea în care mi-am anunțat intenția să candidez la localele din 2019, este la 13 km de capitală, comuna are două localități Pașcani și Porumbeni, prima este localitate cu preponderent mai mulți băștinați ai zone, iar cea de-a doua este o localitate în care se migrează destul de mult, dar are un continget preponderent mai tânăr.

16105774_1013642075406728_1272734741025776582_n

Suntem situați pe malul râului Ichel, la umbra unor versanți modești, dar care pot deveni oază pentru turismul rural de experiență. Suntem celebri prin câteva chestii, avem Institutul de Sorg și Porumb „Porumbeni” (instituție științifică cu foarte mulți cercetători care de-a lungul anilor au dus faima țării, iar dacă vă aminitiți 2 ani la rând la noi se făcea și mămăliga gigant, dar asta e din altă poveste); la noi se produc celebrele ciocolate Te Ador; funcționează fabrica de medicamente Farmaprim și cea de torturi Plaisir. Adițional, am scos în lume o groază de oameni tare faini, care sunt pianiști, agricultori, profesori, economiști, medici. Ce să mai, suntem un cufăr cu mult aur.

Pe de altă parte am devenit „celebri” pentru gunoiștea incendiată de câteva ori, pentru cazul copilul decedat pe terenul de fotbal și alte chestii deloc drăguțe, dar care ne-au dat niște lecții.

Acum în prag de locale, fiind în fața decizie de a candida, mi-am amintit de Almanahul Primarului pe care un consătean de-al meu l-a elaborat ca și suport pentru cei care vor să se angajeze în această cursă. Alexei Gogu, de mare ajutor acest document!

Și totuși, cum trebuie să fie un viitor primar al unei comune cu potențial, cu buget rezonabil, cu oameni tineri și ambițioși? Vă provoc să vă gândiți fiecare pentru zonele de unde sunteți, iar eu am să vă povestesc cum îl văd eu.

#Primar este o funcție, temporară, care nu înseamnă director de SRL ci angajat în interesul comunității care te-au delegat.

#Primar înseamnă un om care interacționează zilnic, constant cu oamenii din localitatea lui fără a face diferențe de susținere, diferențe de interese, grad de rudenie, etc.

#Primar este un angajament care presupune ca zilnic să te trezești cu un plan de acțiuni pe termen scurt și termen lung (de la 1 la 4 ani) care să fie elaborat exclusiv în favoare comunității.

#Primar este o activitate de echipă, alături de consilieri, angajații instituțiilor, oamenii de pe fiecare stradă, pentru că doar în echipă eforturile pot fi consolidate și pot avea rezultat.

#Primar este o prestație publică impecabilă, de la pantofi până la strângerea de mână, în care ești obligat să reprezinți comuna ta, orașul tău, oamenii tăi.

#Primar înseamnă transparența acțiunilor, deciziilor, activităților și neapărat raportare în fața alegătorului a celor relaizate și nerealizate.

#Primar înseamnă consecvență, responsabilitate, inteligență, cunoștințe.

Azi, în această eră a transformărilor, un primar înseamnă un om care știe să vorbească fluent cel puțin 2 limbi de circulație internațională, care știe abrevierile tuturor instituțiilor donatoare, care poate redacta în excel bugete și poate scri scrisori d emotivare, care poate intra în live streem pe toate rețele sociale și nu îi e frică să iasă în fața oamenilor după ce obține fotoliul.

De ce am zis Trump și Mandela, primul este o figură excentrică, hilară, repezită în acțiuni și fapte care debusolează lumea. Al doilea este simbolul echilibrului adus în Africa de Sud și după mine, este unul dintre cei mai echilibrați conducători. Istoria o fac nu cei care pornesc războaiele, ci acei care știu să le încheie.

Am pornit într-o cursă contra cronometru, una în care va fi și rău și bine în același timp, dar azi formez o echipă de oameni car epot aduce valoare adaugată comunei, pentru că eu cred cu toată ființa în #upgradePașcani.

Nu voi face campanie pe Facebook, dar pentru că sunt comunicator voi reflecta aici experiența printr-un jurnal de campanie, pentru lecții de viitor.

Iar celor care încă nu au prins curaj le zic, schimbarea vine de la noi este un clișeu, dar și un mare adevăr.

Photo credit: Jardan Ina

Filosofia de viață un must have

Poți avea filosofie de viață fără să îți zici filosof și cine e ăla filosoful?

jared-rice-NTyBbu66_SI-unsplash.jpg

Nu știu cine e filosof, nici dacă o facultate de filosofie îți conferă acest statut, dar cea mai simplă formă de a clarifica acest termen este să îl asociați cu sinonimul lui – gânditor. Deci asta este, toți putem fi gânditori, dacă folosim extremitatea de sus a corpului, aia cu formă sferică și acoperită cu podoabă capilară (cel puțin la unii).

Să fii gânditor este o muncă zilnică, mai puțin doar talent, că talentul nelucrat nu e mare treabă, de aia gânditor poți fi dacă citești, dacă asculți, dacă formulezi întrebări, dacă calci pe greble, dacă primești pietre, dacă o iei de la capăt gândind și așa cam toată viața. Paradoxul este că oricât de mult ai gândi, realizezi că tot mai mare e abisul din capul tău, cunoașterea confirmă necunoașterea. Ferice de cei care nu gândesc, ar zice unii, dar nu picăm în astfel de comentarii că ne ia prea mult timp să filosofăm.

Ei bine, și totuși despre ce pornisem să scriu, despre filosofie, adică acea formă de gândire a vieții noastre, or nu putem trăi fără filosofie de viață. Râdeți probabil, ușor ironic, zicând c-aș fi năstrușnică. Dar cum poți să trăiești mânat de timp, alergând după vise sterile, de cele mai dese ori egale cu satisfacția materială, care e de moment și atât de scurtă?

Filosofia de viață este scopul în sine, misiunea, dincolo de nevoile zilnice, fizice sau materiale, este acea vibrație interioară care te ridică de-asupra rutinei, te face special, te face inspirat, pasional în gândire și fapte.

Oamenii fără filosofie mor subit, încă de pe vremea de când sunt vii, se pot îmbolnăvi incurabil și mai ales nemotivat, filosfia este puterea interioară care poate fi asociată cu Universul.

Cum afli dacă ai sau nu filosofie de viață? Elementar te întrebi, preferabil în voce tare și tot așa îți răspunzi. Te întrebi despre cine ești, dacă faci exact ce simți, faci o incursiune în interiorul tău, de altfel cea mai dificilă călătorie. Aici pașaportul diplomatic nu funcționează, iar zona VIP sau low cost sunt pe aceași dimensiune, cafea nu se servește, așa că traseul poate părea plicticos, trist, uneori înspăimântător, dar cu cât cobori mai adând în interiorul tău cu atât descoperi o galaxie uimitoare.

De ce am pornit să scriu despre filosofie de viață? Simplu, fără de ea nu funcționăm la cote maxime, sau în general nu funcționăm, doar supravețuim. Nici în antreprenoriat, nici ca și angajat nu putem evolua fără filosofie clară asupra propriei vieți, asupra felului în care funcționează lumea din jurul nostru, o filosofie care să descrie valorile noastre, obiectivele noastre, o filosofie care să explice ce alegem să mâncăm, să vorbim, să simțim, pe cine aducem în viața noastră.

Nimic nu se întâmplă din nimic, cu cât mai devreme înțelegem cu atât mai palpitantă e călătoria.

Drum bun către sine!

 

 

În ziua în care am hotărât că pot mai mult

Probabil o să mă credeți stranie dacă am să vă zic că ultimii 3-4 ani au fost despre conștiință de sine, despre măsurarea puterilor, despre convingerea că am venit cu o misiune aici nu pur și simplu. Din astea toate au rezultat acțiunile mele, acasă, în familie, la muncă, în fața studenților, clienților, partenerilor, etc. Cam după 10 ani de muncă am realizat că misiunea nu este doar despre conturi, bunuri și vacanțe, dar și despre cât și cum dărui perpetuând cunoștințele, valorile, proiectele pe care le ai.

La modul cel mai pragmatic în ultmii 15 ani m-am dedicat într-un fel sau altul muncii civice, comunitare, pentru o bună guvernare, pentru a demara proiecte sociale care să schimbe calitativ viața oamenilor, pe alocuri a funcționat foarte bine, alte ori mai puțin decât am așteptat, dar esența a contat în acțiune mai degrabă. Ei bine, nu aș vrea să pară laude, ci o introducere care să explice ce va urma să zic.

După ce în CV am acumulat experiențe pe sectorul privat și public, după ce am lucrat pentru donatori și organizații internaționale, după ce mi-am încheiat un masterat în comunicare publică, având și expertiză în comunicare instituțională, cred că a venit timpul pentru pași mai mari sau pentru schimbări mici care să producă lucruri mărețe.

Pentru că am combinat munca și meseria cu administrația publică mi-am făcut curaj să accept o nouă provocare, aia în care să construiesc ceva pentru oamenii din localitatea mea, pentru că am crescut acolo, pentru că am învățat mulți ani acolo, pentru că am rămas tot acolo să trăiesc și să-mi cresc copiii. Dar mai ales, pentru faptul că nu putem aștepta ca lucrurile bune să se întâmple de la sine, ele trebuie alimentate cu mult curaj, cu acțiune, cu interacțiune, cu dedicație și toate având la bază cunoștințe și experiențe acumulate de-a lungul timpului.

Chiar dacă am și alte proiecte pe care le demarez asta nu mă împiedică să dedic următorii 4 ani administrației locale din rol de primar, pentru că la 13 km distanță de Chișinău trebuie să avem o localitate curată, amenajată, cu acces la cele mai elementare conexiuni (sistem de canalizare, apeduct, drumuri, trotuare pentru siguranța copiilor), pentru că instituțiile din localitate trebuie să funcționeze constant, corect și exclusiv în interesul oamenilor, pentru că zonele de deșeuri trebuiesc amenajate în așa fel încât să nu inhalăm mizeria care se emană, pentru că, comuna Pașcani are nevoie de #upgrade, de revenire la normalitate, de restart și de perspective adevărate. Îmi doresc comuna cel puțin să arate ca un cartier din Oradea, iar la baza proiectului de modernizare stă cartea lui Michael R. Bloomberg, fost primar al New York-ului, care este numită „biblia primarilor” și pe bune cred că totul poate fi realizat, iar eu deja am citit cartea. La fel de mult îmi doresc să reușesc să unific spirirtul comunității, să fim nu doar vecini, dar și prieteni.

E utopie asta? Nu cred, mai degrabă e dorința romantică de a face ceea ce s-ar fi putut face până acum, dar s-a ezitat, s-a cedat, s-a uitat, că de la campanie la campanie promisiunile se pierd prin tufișuri. Sigur nu vreau să critic pe nimeni, nu asta este miza mea, ci mai degrabă dorința de a forma o echipă tânără, puternică, cu oameni profesioniști, cu oameni cu viziune, cu oameni consacrați ideilor de dezvoltare.

Nu voi accepta cârcotașii, nu cred în minciuni, nu accept lingușeala și prefer să ne unim nu pentru interese de grup, ci pentru interese comunitare!

Cred că a venit ziua în care pot să spun deschis, Da! vreau să fiu primar în satul mEU pentru că a venit vremea să renunțăm la promisiuni sterile și să facem #upgradePașcani.

În zile numărate va fi anunțat startul campaniei electorale locale, care va avea loc la 20 octombrie 2019, să fie de bun augur pentru toți cei care vor intra în cursă!

P.S.: Această poză e cea mai reprezentativă în ceea ce privește intenția de a face #upgradePașcani până la capăt!

 

 

Fă rai din ce ai

Reflecțiile apar cel mai des urmare a unor nedumeriri sau neclarități, păi iată și în cazul de azi tot de aici pornește. Am o mare nedumerire, de ce sunt, de cele mai dese ori, blamate acele persoane care fac ceva, care mișcă lucrurile într-o anumită direcție, care crează, produc, oferă, și, paradoxal dar adevărat, sunt blamate chiar de cei care nu fac nimic.

Totul pornește de la valurile de critici la adresa celor care fac câte ceva pentru societatea noastră, fie evenimente, fie voluntariat, fie cauze de caritate sau proiecte sociale, antreprenoriat sau pur și simplu se îngrijesc de imaginea țării în afară,  de ce ei, care mai degrabă sunt eroi, sunt tijiți cu noroi și criticați dur de o masă lenoasă de experți on-line.

Ce ar fi dacă fiecare și-ar mișca trupul din loc și ar planta o semință (asta la modul general), vă dați seama ce grădină a raiului am face? Iar dacă am fi perseverenți și consecvenți în acțiunile de însămânțare ale solului din jurul nostru, cred că am depăși minunatele Grădini ale Semiramidei.

Cred că mulți ați auzit „fă rai din ce ai” – păi asta e esența actului de a trăi pe pământ, că doar nu sunutem veniți aici pe tichete sanatoriale ca să ne odihnim ciolanele pentru viața de apoi.

Hai, frățică, să fim pro-activi, să fim un pic mai vii, că trece viața pe alături!

Iar duminică mergeți la Pohrebea să vedeți cum oameni @Klumea ne adună la @Hodină!

 

 

Cine sunt curajoșii?

Despre curaj se vorbește foarte puțin la modul serios, la modul de a educa în spiritul curajului, de a oferi lecții despre ce înseamnă să fii neînfricat în acțiuni și gânduri.

M-am descoperit la puțin peste 30 de ani că nu prea am curaj, da, da, curaj prin care să pot să trăiesc cele mai neverosimile vise, gânduri și tot ce a urmat a fost o experiență despre cum să devin curajoasă.

Evident au urmat cărți, filme, terapie și conștiință de sine, așa zice protocolul, așa am făcut, dar se pare că nu tot funcționează conform sistemului, or, adevăratele acte de curaj se  manifestă în afara rigorilor.

La început am definit ce înseamnă curaj pentru mine, deci am înțeles că a fi curajos nu înseamnă neapărat să urc pe cel mai înalt vârf de munte sau să sar cu parașuta, ci mai degrabă să mă privesc fără autocritică, să îmi pun pe masă visele și să le urmez, să învăț să zic „nu„ celor care nu lasă bocancii când dau busna în viața mea,  și mai ales, curajul ar fi actul prin care să îmi asum că fericirea depinde doar de mine, nimeni altcineva nu este în această ecuație.

După ce anul 2019 m-a debusolat prin câteva crize de sănătate și am înțeles că să zici „fac asta altă dată” este too much, am început cu mai mult curaj să accept ziua de azi, să ascult dorințele interioare, să refuz compromisul de dragul compromisului și să accept viața așa cum e la moment, fără a exclude eforturile pentru viitor, dar nici să mă las înrobită de aceste eforturi.

Curajul ăsta care a venit din interior și care până la urma a fost rezultatul unei frici enorme în fața morții, a devenit eliberator, a devenit o punte către sine și a readus gustul vieții.

Acum nu îmi mai e frică de chestii care anterior mi se păreau intangibile, așa precum: antreprenoriat, singurătate, schimbări radicale și în definitiv, moarte. Parcursul ăsta de 8 luni de multe crize și eforturi de a reveni la normal a fost pe cât de dureros pe atât de vindecător și credeți-mă nimic nu te face mai curajos decât propria durere.

Nu știu dacă procesul ăsta s-a încheiat pentru mine sau mai urmează lecții din care să învăț și mai mult curaj, dar știu că asta m-a făcut să revin la scris, după aproape doi ani de nesiguranță, de lipsă de vlaidare a propriilor gânduri, acum trebuie să fie altfel.

Voi cum v-ați învățat lecția despre curaj?

Digital Divas 2017 – o provocare!

Vremurile pe care le trăim sunt la mare viteză, aflați continuu pe online, ne construim viețile inspirați de comunitatea din care facem parte, de influencerii pe care îi urmărim.  Astfel, deciziile pe care le luăm zi de zi sunt influențate de oamenii și mediile din jurul nostru, fie în off sau fie pe online. Influencerii au devenit mai mult decât formatori de opinie, fie că vorbim de bloggeri, video-bloggeri sau instagrameri, ei sunt tot mai prezenți și mai populari.

La Digital Divas 2017, scena conferinței și audiența reunesc o mare parte din liderii de opinie din Fashion & Beauty blogging. Anul acesta, pe 17 mai, la Palatul Bragadiru, influencerii dezbat cele mai noi tendințe și prezintă idei și studii de caz pentru cei care sunt deja prezenți sau vor să se lanseze în publishing-ul online.

Un mare noroc dar și provocare pentru mine este să fiue pe 17 mai la Digital Divas precum și la Gala Digital Divas Awards 2017 ca să văd pe viu o groază de oameni minunați, care zilnic crează tendințe, construiesc comunități, militează pentru cauze și schimbă societatea. Evident, pentru noi, cei de,la Chișinău, piața românească este o mare inspirație, așa că dincolo de fericirea de a asculta pe viu influencerii români din Fashion & Beauty blogging, provocarea este de a aplica noutățile pe care urmează să le descopăr.

Printre vorbitorii conferinței vor fi: Stela Toderașcu, care apropo este de la Chișinău, Alexandra Chelu, Matei Dima și Lorena Buhnici. Mai mulți speakeri în puteți descoperi pe site-ul oficial al evenimetului.

Gala Digital Divas Awards oferă recunoaștere celor mai bune proiecte online din Fashion și Beauty pe categorii precum: Young Divas in Fashion Blogging, Young Divas in Beauty Blogging, Best Use of  Photography in Fashion and Beauty Blogging, Digital Diva of The Year, People’s Choice Awards, Best Instagram Account, etc.

Mai multe detalii despre accesul la eveniment și program sunt disponibile pe www.digitaldivas.ro.

Eu voi fi pe rol de blogger ambasador și am să scriu în detaliu despre ce și cum se întâmplă! Urmariti-ma si pe pagina de Facebook sau pe Instagram.

18193384_1355809821164320_1173241368709073077_o

Și cu internetul ce facem?

Când vine vorba de internet accesibil (fără control) pentru copii îmi vin în cap o groază de întrebări, nedumeriri, mai ales din clipa în care băiatul meu a încept a fi tot mai curios și interesat să se afle în mediul on-line. Apropo, mediu descoperit deja și de fiică-mea de un an și jumătate.

Evident, citind despre pericolele pe care le prezintă, experiențe proaste și recomandări ale medicilor încerc cât de mul posibil să minimizez accesul și să controlez conținutul a ceea ce este vizionat de ei. Fie că vorbim de TV, canale youtube sau jocuri online.

Când ajungi acasă după o zi plină, când mai trebuie să gătești, să calci, sau o groază de alte treburi departe de viața glamuroasă, iar timpul e împărțit pe minute, zici că nu e nimic grav să lași copiii în grija TV-ului sau internetului, așa încât să nu se împiedice prin picioarele tale. Și fiți sinceri/ e, toți facem asta! Dar e de-a dreptul îngrozitor să îți dai seama, la un moment dat, că piciii ăștia dezvoltă o deprindere halucinantă și se pare că le place mai mult acolo, decât în viața reală. Imediat ce am înțeles asta am trecut la o dozare drastică, acum în casa noastră internet e doar jumătate de oră duminica. Iar despre TV se mai fac negocieri și tot ce mi-a reușit este să aleg postul la care privește, câteva desene și doar un pic (30 minute). Acum îmi doresc să excludem definitiv TV-ul, mai ales după ce am descoperit că băiețelul meu este o personalitate extrem de sensibilă, care de multe ori se lasă frapat de personaje și ne-a fost recomandat să renunțăm la stimulatori emoționali de acest gen. Deci am cu ce să lupt în timpul apropiat :).

1437119855_blist6496

photo credit: google.com

Recent am vizionat un video cu câțiva bloggeri și vloggeri de la noi, care îndeamnă copii să fie precauți pe internet, atunci mi-am zis că acest subiect trebuie abordat pe larg, or trăim vremuri în care suntem mai mult on-line decât offline, construim acolo prietenii, relații, carieră și uităm să trăim pe viu. Și aici recomand un site http://siguronline.md  atât pentru părinți, cât și pentru copii / tineri.

Am fost curioasă să aflu ce zice un psiholog despre fenomenul pe care îl trăim, așa că am întrebat-o pe mămica și psihologul de profesie, Anna Comendant ce crede despre accesul copiilor la toate aceste gadget-uri „dătătătoare” de internet:

O să încep prin a informa cititorul despre noul sindrom ATCP (Angered Temper with Choleric Progression), care afectează copii cu vârsta cuprinsă între 1 și 12 ani, și care a apărut ca urmare a absenteismului părintelui din viața copilului. Nu mă refer la abandon, ci anume la absența spirituală și umană, care se resimte în situația în care copilul este lăsat cu tableta, telefonul sau desenele animate de la televizor, iar părinții își văd de treburile lor. Nu cred că internetul e un monstru gândit să ne înrăutățească viața, dar sunt ferm convinsă că mulți, pur și simplu, nu îl folosesc corect. În secolul tehnologiilor informaționale e absurd să recomand izolarea copiilor de tehnologii, că doar nu v-om merge să trăim în pădure?! Dar e important să folosim resursele corect și anume:

  1. atunci când copilul privește un desen animat sau film artistic, părintele este alături de el și îi povestește tot ceea ce rulează pe ecran („uite iepurașul țopăie, e vesel, a venit câinele, iepurele s-a speriat, a fugit” etc);
  2. jocurile pe calculator au o limită de timp și au un scop, e necesar să înveți copilul ce poate „extrage” din acest joc pentru viața reală, să descopere cum arată o regiune dintr-o altă țară și apoi să compare realitatea virtuală cu cea reală; să caute, să vadă dacă un tip sau altul de mașini există în viața reală (deosebiri și asemănări) etc.
  3. evident, dacă cercul său de prieteni urmărește un anumit vlogger sau un anumit canal de YouTube copilul va fi tentat să o facă și el. Tot ce puteți face este să comunicați deschis cu copilul dumneavoastră, să vedeți ce-l captivează, fără prejudecată, fără clasificări de tipul „astea-s prostii”.

Eu sincer cred că în familiile unde există comunicare între părinți și copii, unde se pune accent pe „ce simte copilul meu?” mai mult decât „cu ce se îmbracă copilul meu?” există și o mai mare „securitate pe internet”. În rest, niciunul dintre noi ne e sigur că atunci când face tag pe Facebook, precum că e cu toată familia la o anumită cafenea, nu are un „prieten” care poate să vină să-i spargă locuința.

Observațiile mele de părinte, dar și de adult care se pretinde rațional, punctează câteva momente:

  1. Internetul și statul pe dispozitive e cea mai bună treabă pentru a obține puțin timp pentru noi (adică părinții), mai sunt încă șocată din clipa în care mi-am dat seama că picii mei, unul de 6 și altul de 1.5 ani devin invizibili în momentul în care au acces fie la TV, fie la gadget-uri, așa că am ales să ne avem prezenți copiii în casă cu toată gălăgia la pachet;
  2. De multe ori am ajuns în situația în care nu mai reușeam să controlez ce vizionează băiatul meu, am avut de multe ori situații în care mi-a solicitat permisiunea când era cu bunica acasă, un pic doar să stea, ulterior am înțeles că a dezvoltat tot felul de frici sau preconcepții despre anumite lucruri uitându-se la chestii dubioase (aici e vina mea!!!). Am renunțat definitiv la laptop, tabletă, jocuri online pe telefon și am înclocuit cu acuarelă, autocolante, călătorii pe glob, ghicitori, gătit la bucătărie, campionatul de strâns jucării;
  3. Ei pierd contactul cu viața reală și dezvoltă preconcepții care le crează probleme de percepție a vieții, de multe ori încearcă să reacționeze ca într-un desen / sau joc și mare e dezamăgirea când nu funcționează, așa că am ales să trăim viața reală, am inventant niște parole ale noastre, ne mai jucăm de-a Super Invincibilii, dar ne batem doar cu perne;
  4. La petreceri cu copii joaca dureză cam 25 la sută din tot timpul, restul timpului îi vezi cuibăriți într-un colț, unul peste altul, uitându-se prin telefoane – de ceva vreme nu mai dăm acces la telefon, deci la petreceri ne maimuțărim, dansăm, ne rupem în figuri, orice numai nu internet;
  5. Vorbește cu limbajul personajelor, iar dacă la început părea haios, am ajuns la momente enervante, ei bine, am încercat să reacționăm adecvant, or ne dăm bine seama că e și vina noastră aici și acum pentru fiecare cuvând corect plasat în context, fiecare replică inteligentă avem un sistem de bonusuri oferite care la final de săptămână se schimbă pe înghețată sau alte bunătățuri ce trebuie consumate câte puțin;
  6. Copii imită părinții, acasă nu mai stăm pe telefon niciodată. În rest, pe calculator doar după ce adorm copiii, la TV minim posibil. Eu, personal, am renunțat la TV de multă vreme și, brusc, viața a devenit mai frumoasă!

Evident, nu putem să ne ascundem de mediul online, nu putem interzice, dar cu siguranță putem norma, putem oferi explicații, or ceea ce îl învăț eu pe băiatul meu acum este că internetul este o sursă imensă de curiozități, important este să le alegi pe cele potrivite pentru tine. Și da, cel mai important, nu îl las singur să descopere curiozitățile, îi sunt alături ca să îl ajut să interpreteze corect.

Aveți grijă de voi. Treceți pe offline și protejați-vă copiii!

Autosuficiență sau dependență, ce alegem?

Pentru prima dată am auzit acest termen într-o carte, nu una oarecare și semnată de Dr. Brene Brown al cărei titlu este „Am crezut că-i vina mea / Dar nu era”. O carte despre cum să deschizi dulapul cu scheleți și să faci ordine acolo, fără să porți mănuși. Adică, să te privești pe dinăuntru și să refaci tot ce este cu fisuri sau să te lepezi de tot ce trezește rușine. Printre rândurile acelei cărți am descoperit un termen nou și nu prea, dar care îmi păruse extrem de potrivit pentru etapa pe care o traversez – autosuficiența.

Și ca o fată curioasă ce sunt am dat un serch în google.com ca să vă ce mai zic și alții despre această noțiune pretențioasă. Portalurile religioase sau blogurile din această nișă condamnă termenul catalogând-ul dretp punte către mândrie  / aroganță. Pe de altă parte, platformele de dezvoltare personală și lidership explică termenul ca fiind propriu acelor persoane care au dezvoltat respectul de sine, care nu sunt dependente de alți oameni sau circumstanțe. Destul de banal, dar extrem de important. Apropo, această interpretare era și în cartea pe care o menționam mai sus.

rau-de-inaltime

Cert este că ajunși la 30 și peste e cam vremea să ne simțim autosuficienți și nu mă refer nici o secundă la egocentrism sau narcisism, nici măcar la încremenirea în zona de confort, așa cum descifrează unii acest termen. Mai degrabă, zic, autosuficiența vine la pachet cu conștientizarea propriei valori, cu acceptarea propriei persoane așa cum ești, fără a clădi așteptări exagerate sau a-ți incrima tot felul de nereușite. Autosuficiența, după mine, se asociază cu liniștea și armonia de după o furtună, un fel de pace cu sine, fără de care nu poate trece la următorul nivel. Ei bine, care o fi următorul nu zic aici, e temă vastă pentru altă postare pe blog.

Totodată, mi-am dat seama că am în preajma mea o groază de oameni care luptă să găsească această limită de autosuficiență și să se împace cu sine. Așa precum, am și oameni aflați pe câmp minat, trăind agonia pretențiilor continue, mai puțin către propria persoană și mai mult către cei din exterior. Un soi de oameni cronic puși pe nemulțumiri, neîmpliniri, în căutare de vinovați. Am zis că e cazul să scap de ăștia din urmă, îi las doar pe cei de care mă leagă încâlcite fire de rudenie.

Când vine vorba de autosuficiența femeilor treaba se complică, chiar dacă în ultima perioadă tot mai des întâlnesc semene în căutare de sine, care își dedică timp pentru filosofii cu sau fără vin, e o chestie de tradiție probabil, când femeia se simte dependentă de niște circumstanțe, eventuali soți, opinii publice, ritualuri, etc. Odată cu emancipare  au tot invadat piața tot soiul de influențe, uneori demonice, sub forma de coaching, trainnig-uri, dialoguri face to face…sau de grup, dar de cele mai dese ori la baza acestor chestii stă treabă de marketing, cu interese mercantile bine calculate. Iar chestia asta cu autosuficiența vine cu maturizarea, cu înțelegerea propriei persoane, cu multă lectură pe subiect, filme și timp dedicat cunoașterii lumii și cunoașterii de sine, ei bine, și poate în combinație cu un psiholog, fie plătit în ore de consultație, fie vreo amică gata să dea o mână de ajutor.

Cert e doar că odată atins pragul autosuficienței nu mai suntem pisăloage, nu mai cicălim iubitul, nu mai avem așteptări aberante de la copii, nu mai nividiem amica care e tânără, liberă și are cu vreo 10 kile mai puțin, nu mai măsurăm fericirea în numărul de boarfe adunate sau în numărul de pahare răsturnate pe gât în club. Ei bine, că nu neapărat ne cumințim, dar devenim integre, și cum citisem acu o sută de ani la Pavel Coruț, devenim femei întregi (la cap și nu doar) :).

E o experineță grea să ajungi a te simți autosuficient, e nevoie de zile în șir de muncă cu sine, or aici e marea competiție și probabil, cea mai valoroasă victorie e tot aici.

Descoperiți-vă și învățați să fiți autosuficienți!

Ordine și organizare sau metoda KonMari

Foarte banală această combinație de cuvinte, tipică oarecum pentru luna ianurie și pentru noua agendă care își așteaptă cursul de evenimente într-un an întreg. Evident, pornind de la obiective și liste cu „must to do…” desenăm în minte pașii pe care vrem să îi realizăm în anul care începe. De la un om la altul planurile pot fi mai ambițioase, dar multe dintre ele se cam risipesc pe la mijloc de martie, desigur  nu se referă la toată lumea 🙂

Așa începe și 2017 pentru mine, cu o groză de proiecte în cap, liste de obiective pe termen scurt sau lung, analiză SWOT și 5 lucruri pe care să le deprind în primele 6 luni, mai ales că ianuarie mi-a asigura și o vacanță în care eu cu mine am stat la sfat și am tot pus la cale ce e de făcut. Dar ca să vedeți unde am ajuns am să pornesc un pic mai de devreme istoria, de prin decembrie. Deci, prin decembrie mi-am zis că marele obiectiv al lui 2017 va fi cât mai multă lectură, că după aia pe restul le iau la pachet, dar uite cititul e marele secret care stă în spatele norocoșilor din toată lumea. Desigur mi-am făcut o listă, am tot vânat recomandări, dar cel mai important mi-am și completat  raftul cu cărți din 2016 cu câteva titluri comandate pe elefant.md (apropo, cea mai faină sursă pentru achiziții de carte).  Una dintre acele cărți a fost Magia Ordinii (Senzaționala metodă japoneză de a-ți elibera și organiza casa) a celebrei Marie Kondo, cea care merge peste tot în lume pentru a ajuta oamenii să îți curățe casa.

oyl

 

Vai ce banal pare, tot frumos ambalat de marketeri ingenioși și vândut mulțimii stupide – așa ar zice un bun amic de-al meu  pe care l-am rebotezat Toma Necredinciosul.  Ei bine, cartea asta simplă ca și mesaj la început, te face să gândești mai pe la mijloc cum stai tu cu deriticatul și aranjatul în spațiul personal. Eu sunt din acea categorie de oameni care mai las dezordinea uneori să-mi umple masa/casa zicând că e un fel de „haos creativ”, dar pe naiba, în acele zile/perioade sunte extrem de frustrată și iritată, păi se pare că vine totul de la lipsa de ordine. Apropo, când zic ordine nu mă refer la pardoseli imaculate și sterile, mai mult e despre revizuirea lucrurilor care ne înconjoară și renunțarea la acele obiecte care nu ne inspiră bucurie. Pentru tocmai acesta este principiul KonMari, să scapi de tot ce nu aduce bucurie.

Așa dar, în cartea sa, Marie Kondo motivează la curațarea spațiului personal de acele obiecte ale căror utilitate a dispărut, or dacă un obiect te-a bucurat în momentul achiziționării, iar ulterior l-ai și uitat în debara, nu mai e cazul să îl păstrezi, el și-a consumat destinul și te-a fericit deja.

Cel mai important este să sortezi în funcție de categorie și nicidecum de loc. Or, eu m-am prins că aveam aceași categorie de obiecte în 3-4 locuri prin toată casa: cărți, prosoape, veselă. Și ce-ar fi dacă obiectele ar fi sortate după categorii, un singur loc pentru toată vesela din casă și pe loc se făcu lumină 🙂

Tot Marie Kondo recomandă să începem renunțatul la cele netrebuincioase utilizând pricipiul „ce-mi inspiră acest obiect” dar nu superficial, ci mai degrabă simțind vibrațiile inimii, făcând contact cu casa și obiectele din ea, sună cam straniu, dar funcționează pe bune. Or, tot ea zice că deriticatul este un eveniment special, și odată făcută ordinea ca la carte nu va mai fi cazul să-ți consumi timp pe asta. Deci asta era ideea fabuloasă care m-a mișcat 🙂

O idee genială din această carte suna cam așa „nu arăta familiei tot la ce renunți” și explicația e simplă de tot, după ce am adunat prin casă vreo 4 saci de 75 litri cu lucruri care nu-mi mai aduc bucurie a dat mama peste mine. Cu ochii mari a întrebat ce urmează să se întâmple cu atâta avere, i-am zis că merge tot la gunoi și evident, mama a început să revizuiască tot și să condamne acțiunea mea de mare curățenie drept risipă și iresponsabilitate. Vezi tu, atâtea lucruri bune, care ar mai putea fi utilizate: câteva bluze nepurtate de-un secol, umbrele vechi chinuite de vânt, tot felul de hârtii uitate și îngălbenite, năsturei, acușoare, bibelouri ciobite sau o grămadă de alte nimicuri care îmi invadase spațiul. Partea cea mai bună e că am fost suficient de determinată, iar sacii au ajuns la groapa de gunoi.

Un capitol aparte din carte este dedicat organizării și depozitatului, nu am să vă povestesc cum să împăturiți hainele după metoda KonMarie, puteți găsi video suficient pe youtube.com, dar pe rafturi unde îmi încăpeau (destul de straniu) 12-14 piese, acum îmi încap 30.

Alte două idei minunate desprinse din carte se referă la ordinea bine făcută care ne transformă viața și ne luminează calea, or spațiul eliberat de tot felul de piese inutile devine pe loc mai aerat, mai luminos, debordând libertate și creativitate. Iar viața adevărată începe după ce faci ordine, pentru că procesul ăsta de ordonat spațiul personal te ajută să ordonezi și gândurile, să rneunți la amintiri care nu-și mai au rostul, la oameni și relații care s-au consumat, la emoții care te-au răvășit și este un exercițiu minunat pentru început de an.

Eu încă nu am încheiat marea ordine, abia depozitez totul în cutii pentru că în scurt timp îmi schim locuința, iar aia nouă va fi extrem de organizată. Și da, haosul e minuat dacă e într-o casă / viața organizată.

Cartea o puteți comanda aici.

%d blogeri au apreciat asta: