Oamenii se pot reinventa.
La oricare vârstă și indiferent de background-ul lor. Deci dacă ai fost casnică până ieri, de azi poți fi femeie de afaceri, sau poți deveni somelier sau poți fi pur și simplu femeie stăpână pe viața ta, independentă și mai puțin frustrată.
Reinventarea este la fel de accesibilă și pentru bărbați, ei pot renunța la masca constantă de atotștiutori și deveni pământeni cu emoții și vise. Se pot reinventa din doctori în piloți de curse, din baleroni în avocați sau orice altceva ce îi va face să fie fericiți cu adevărat.
Or tocmai asta stă la baza reinventării nevoia de a fi fericit pe bune, fără măști, fără fațete de rezervă care să dea bine la public și care lasă atâtea sechele pe dinăuntru.
Reinventarea rezidă în detalii, care într-un puzzle hazliu contureză o imagine generală nouă, potrivită cu așteptările tale, cu dorințele din copilărie, știți voi, acolo e matricea care ne determină personalitatea.
Gândul despre reinventare mi-a venit după ce mi-am revăzut bunica cu Alzheimer, m-am prins la gândul că totul e atât de probabil în viața noastră, că timpul e extrem de scurt și nimic mai trist decât un sfârșit inconștient. Lecția învățată pe moment a fost că trebuie cu intensitate să trăim fiecare moment al zilei, al vieții, să nu ne scape nimic din ce ar putea țese emoții și amintiri. Chiar dacă acest sindrom luptă de fapt cu amintirile 😦
La fel de plicticoși sunt oamenii care preț de 30-35 ani aleargă același traseu zilnic, facând același job, în pauza de masă – piața, treburi casnice și multă rutină, iar la apus de ani se întreabă „…și care-a fost esența?” or viața nu este o destinație, ci o călătorie (citat). Mai grav de atât e că mulți dintre ei nu construiesc relații în tot acest timp și se trezesc atât de singuri și disperați în propriul cuplu, sau în raport cu proprii copii, rude, prieteni. Unii pot numi tot ce am descris mai sus stabilitate, dar atât e de vulnerabilă aceasta stabilitate încât merită ieșirea din zona de confort și reinventarea pe bune.
Ziceam că urmărind-o pe bunica mea, femeie vrednică până acu 4 ani, am desprins că fericirea e produsul efortului nostru și că niciodată nu e târziu să o iei d ela capăt și să schimbi ceva în viața ta, așa încât să nu ajungi la 90 ani și între reprizele de demență să zici: „Și la ce-am trăit atâția ani, unde-am greșit de n-am apucat să trăiesc cu -adevărat”.
Reinventarea este un proces dureros, care implică muncă cu sine, implică adevăruri spuse verde-n ochi uitându-te în oglindă, înseamnă să te auzi și să te simți, să-ți faci timp de tine printre toate responsabilitățile din agenda ta. În 21 zile ai putea vedea primele rezultate, or știința zice că tocmai atât e nevoie pentru a dezvolta deprinderi. Încet și cu tenacitate începi cu mărunțișuri: un pahar de apă călduță dimineața, 1 kilometru de alergat prin parc, + 10 pagini la cât practici să citești, – x ore din cele câte le petreci zilnici pe rețele, un domeniu nou de hobby, o cafea în plus cu un om drag, șirul poate continua diferit pentru fiecare în funcție de scopul propus, dar cel mai important este CONȘTIENTIZAREA (trăirea lui ) momentului.
Reinventați-vă astăzi, mâine ați putea avea Alzheimer.
EfrosNatalita's Blog 