Cine sunt curajoșii?

Despre curaj se vorbește foarte puțin la modul serios, la modul de a educa în spiritul curajului, de a oferi lecții despre ce înseamnă să fii neînfricat în acțiuni și gânduri.

M-am descoperit la puțin peste 30 de ani că nu prea am curaj, da, da, curaj prin care să pot să trăiesc cele mai neverosimile vise, gânduri și tot ce a urmat a fost o experiență despre cum să devin curajoasă.

Evident au urmat cărți, filme, terapie și conștiință de sine, așa zice protocolul, așa am făcut, dar se pare că nu tot funcționează conform sistemului, or, adevăratele acte de curaj se  manifestă în afara rigorilor.

La început am definit ce înseamnă curaj pentru mine, deci am înțeles că a fi curajos nu înseamnă neapărat să urc pe cel mai înalt vârf de munte sau să sar cu parașuta, ci mai degrabă să mă privesc fără autocritică, să îmi pun pe masă visele și să le urmez, să învăț să zic „nu„ celor care nu lasă bocancii când dau busna în viața mea,  și mai ales, curajul ar fi actul prin care să îmi asum că fericirea depinde doar de mine, nimeni altcineva nu este în această ecuație.

După ce anul 2019 m-a debusolat prin câteva crize de sănătate și am înțeles că să zici „fac asta altă dată” este too much, am început cu mai mult curaj să accept ziua de azi, să ascult dorințele interioare, să refuz compromisul de dragul compromisului și să accept viața așa cum e la moment, fără a exclude eforturile pentru viitor, dar nici să mă las înrobită de aceste eforturi.

Curajul ăsta care a venit din interior și care până la urma a fost rezultatul unei frici enorme în fața morții, a devenit eliberator, a devenit o punte către sine și a readus gustul vieții.

Acum nu îmi mai e frică de chestii care anterior mi se păreau intangibile, așa precum: antreprenoriat, singurătate, schimbări radicale și în definitiv, moarte. Parcursul ăsta de 8 luni de multe crize și eforturi de a reveni la normal a fost pe cât de dureros pe atât de vindecător și credeți-mă nimic nu te face mai curajos decât propria durere.

Nu știu dacă procesul ăsta s-a încheiat pentru mine sau mai urmează lecții din care să învăț și mai mult curaj, dar știu că asta m-a făcut să revin la scris, după aproape doi ani de nesiguranță, de lipsă de vlaidare a propriilor gânduri, acum trebuie să fie altfel.

Voi cum v-ați învățat lecția despre curaj?

Reclame

Publicat de efrosnatalita

"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, Nici ochii când în lacrimi ţi-s, Adevăratele înfrângeri Sunt renunţările la vis"

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: