Lupu…a renunţat la oi…

Astazi, Marian Lupu a făcut o mişcare stranie pentru unii, prevăzută de alţii – a abandonat rândurile Partidului Comunist. Tkaciuk a sărit cu tot felul de atacuri şi pronosticuri că nu mai are şanse în calitate de politician; Voronin a păstrat un fel de timiditate şi neimplicare innexplicabilă, iar Opoziţia a făcut cea mai mare gălăgie. Nu ştiu dacă e de salutat sau nu gestul dl Lupu, dar cert este că în spatele acestui joc se ascunde ceva…ceva care pute şi care va încurca iţele în viitoarele anticipate.

Declaraţiile dânsului de astăzi mă fac să cred că pasul a fost bine gândit şi prevăzut ca soluţie excepţională. Urmează să se integreze într-un partiduţ ca şi domnul Tarlev, iar la final să joace după cum va cânta PCRM. Atât doar că Lupu nu are aceaşi prestaţie ca şi Tarlev şi că excelează prin capacitatea de a ţine discursuri lungi şi pitoreşti, însă asta nu îi poate garanta succes politic.

Adevăr a grăit Urecheanu….prea târziu Lupule, prea târziu….

Publicat de efrosnatalita

"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, Nici ochii când în lacrimi ţi-s, Adevăratele înfrângeri Sunt renunţările la vis"

Lasă un comentariu