Tacere…

Nu am scris citeva zile…am păstrat tăcere în numele lui Vartic, în numele celor 228 oameni care au dispărut cu nava Air France, am păstrat tăcere în memoria lui Vieru…şi am căutat cele mai potrivite cuvinte pentru ca să mulţumesc Domnului pentru tot ce a făcut el pentru noi în ultima vreme. în aceste zile de tăcere am învăţat că a gândi este cel mai greu lucru, este un exerciţiu care implică atâtea eforturi şi care ne consumă foarte mult, mai ales atuci când gândurile sunt încărcate de emoţii şi sentimente.

în aceste zile de tăcere am petrecut prin minte toate momentele dificile din viaţă şi nimic nu se compară cu familia fetei căzute de la etajul 24, mi-am reamintit toate căderile şi nimic nu se compară cu apusul subit al lui Andrei Vartic, în aceste zile de muţenie forţată am învăţat că a vorbi este mai mult de cât un act de trasnmitere a unor mesaje…a vorbi este o fericire deplină, o binecuvântare pe care trebuie să o preţuim…

Acum continuu să tac, nu din curiozitatea să văd cât rezist, şi nici pentru că nu am cu cine să vorbesc, dar tăcerea îmi dă putere…puterea să descopăr tainele minţii şi să fac ordine în propriile gânduri….